Florian Colceag
Prof. Dr. Florian Colceag, numit și „Antrenorul de genii“, este specializat în Gifted Education la University of Utah SUA, este promotor Gifted Education în România, doctor în economie, matematician, deținător al recordului mondial, cu 84 de medalii la olimpiadele internaționale de matematică obținute de elevii pe care i-a instruit (dintre care 60 de aur), membru în renumite organizații internaționale: World Council for Gifted and Talented Children (WCGTC), European Council for High Ability (ECHA), Pacific Federation of the WCGTC, Clubul de la Roma, Australian Gifted Education (AUSTEGA). Desemnat personalitatea europeană a anului 2007, a fost și continuă să fie membru în diferite echipe de cercetare la nivel național și internațional, ca specialist în modelare matematică și consultant în multiple domenii de cercetare precum: biochimie, biofizică, biologie celulară, educație, sociologie, teoria complexității, economie, dezvoltarea de curicule Gifted Education în diferite sisteme de educație, sustenabilitate, dezvoltare, globalizare. Prof. Dr. Florian Colceag este membru fondator al Kogaion Gifted Academy.